|
Expoziţia
UN MUZEU DE ALTĂDATĂ. O SELECŢIE DIN COLECŢIA MUZEULUI DE RELICVE DIN ARAD
Sala Clio – str. Horea 10
Vernisaj: miercuri, 05 octombrie 2011, ora 17.00
Curator – Dr. Felicia-Aneta Oarcea
Program de vizitare: 05-23 octombrie 2011 Marţi-Duminică: 09.00-17.00; Luni – închis Intrarea este gratuită

Evenimentul reprezintă unul dintre obiectivele proiectului HURO/0901/237, ce are drept scop prezentarea Colecţiei Muzeul de relicve Arad prin expoziţii şi publicaţii. Expoziţia reuneşte atât documente ale revoluţiei paşoptiste din părţile Aradului, cât şi scene din bătăliile decisive ale anilor revoluţionari 1848-49: cucerirea cetăţii Aradului, capitularea armatei revoluţionare maghiare la Şiria şi aspecte din perioada post-revoluţionară în Arad. Materialul documentar este completat de bunurile de patrimoniu etalate în cadrul expoziţiei: arme albe şi de foc, echipament militar şi alte piese ce refac atmosfera perioadei paşoptiste în Arad. Un loc aparte în expoziţie îl ocupă segmentul dedicat evenimentelor la Şiria unde s-a consumat revoluţia maghiară în august 1849, momentul fiind prezentat prin intermediul filmului documentar dedicat familiei Bohus din Şiria. Proiectul HURO/0901/237 se derulează în perioada 1 martie 2011 – 29 februarie 2012 şi face parte din colaborarea strategică dintre Comitetele teritoriale ale judeţelor Arad şi Csongrad şi a obţinut finanţarea din partea Fondului European de Dezvoltare Regională prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007 – 2013. Constituie continuarea proiectului ”Conservarea şi digitalizarea Colecţiei de Relicve a Muzeului Arad” (HURO/0801/029 _ AREMU), implementat în cursul anului 2010.
top |
 |
SĂRBĂTOAREA
BIZERE 2011
Situl arheologic „Mănăstirea Bizere” Frumuşeni, judeţul Arad
Duminică, 11 septembrie 2011, ora 10.00-12.00
- grădiniţă arheologică
- ateliere pentru copiii: desen, colaj, modelaj, măşti pictate
- tir cu arcul
- proiecţii de filme documentare
- stand foto
Centrul Cultural Judeţean Arad şi Primăria Comunei Frumuşeni organizează
duminică, 11 septembrie 2011, SĂRBĂTOAREA BIZERE, eveniment ce se
va desfăşura, la situl arheologic de la Frumuşeni şi pe stadionul
din Aluniş. Situl arheologic Mănăstirea Frumuşeni este situat într-o
arie protejată, datorită demersului iniţiat de Consiliul Judeţean
Arad, Primăria Comunei Frumuşeni şi Complexul Muzeal Arad în anul
2008, când situl a devenit rezervaţie arheologică. Astfel, situl arheologic
Mănăstirea Bizere, este nu doar o zonă cu potenţial arheologic, ci
şi turistic, fiind unic în judeţul Arad şi în vestul ţării.
În interiorul rezervaţiei arheologice, între orele 10.00 – 12.00,
arheologii muzeului invită arădenii să descopere istoria Mănăstirii
Bizere în cadrul unui tur ghidat, cu proiecţii multimedia. Copiii
mici şi mari se pot alătura atelierelor de desen/colaj/modelaj şi
grădiniţei arheologice, unde vor experimenta meseria de arheolog sub
îndrumarea specialiştilor muzeului. Cei mai îndrăzneţi sunt invitaţi
la standul de tir cu arcul şi manej hipic. Va funcţiona un stand de
carte şi suveniruri.
Căi
de acces
• dinspre Arad sau Lipova pe DJ 682 până la intersecţia situată între
localităţile Frumuşeni şi Aluniş; spre sit pe drumul forestier, urmând
indicatorul „Mănăstirea Bizere” .

top
|
 |
Expoziţie de artă religioasă
ICOANE ŞI OBIECTE DE CULT
Colecţia Ştefan Crişan
Muzeul Oraşului Lipova
07 – 30 septembrie
Curator: Corina Dubeştean

top
|
|
ORIENTALIA
Expoziţie co-organizată de Muzeul de artă Arad
Muzeul de Artă Timişoara
4 iulie – 31 august

Curatorul expoziţiei, Marcela Oprescu,
muzeograf la Muzeul de Artă Timişoara, în colaborare cu Adriana Pantazi
- muzeograf la Muzeul de Artă Arad, aduce în faţa publicului câteva
zeci de obiecte decorative din ceramică, lemn, metal, fildeş şi textile,
lucrate în ateliere din Orientul Apropiat, Asia Centrală şi Extremul
Orient. Sunt expuse piese originale, identificate şi datate după atelierele
de provenienţă, de mare valoare patrimonială, curiozităţi orientale
dar şi artefacte executate cu scop comercial atelierele orientale: tărtăcuţe
decorative, accesorii vestimentare, o jucărie japoneză şi, mai ales,
toba tibetană, ,,obiect suvenir”, adus din India la sfârşitul secolulului
al XIX-lea de un călător din Banat. Muzeul arădean, al cărui patrimoniu
de artă orientală completează expunerea colecţiei timişorene, expune
obiecte decorative de ceramică, porţelan şi mobilier, toate piesele
fiind realizate de maeştri chinezi de la sfârşitul secolului al XIX-lea
şi începutul secolului XX. Din colecţia Muzeului de Artă Arad se remarcă
porţelanul chinezesc. Un astfel de obiect ce atrage atenţia vizitatorului
este vaza chinezească din perioada dinastiei Qing, realizată din porţelan
emailat şi pictat. Astfel de obiecte se produceau în China în urmă cu
un secol fiind destinate exportului în ţările europene. Alte două piese
speciale sunt cele de mobilier, realizate tot în atelierele chinezeşti
din jurul anului 1900: un paravan cu dragoni, broderie cu fir de argint
pe catifea şi un dulap din lemn de cireş sculptat, pictat, lăcuit şi
parţial aurit, prezentând ipostaze din activitatea tradiţională a cărturarilor.
top |
|
Expoziţie de artă plastică
TABĂRA DE PICTURĂ BATA
Ediţia a IV-a, 2011
Muzeul de Artă Arad (str. Gh. Popa 2-4, et II, Sala Ovidiu Maitec)
14-26 iulie
Curator: dr. Adrian Sandu

top
|
|
Expozitie de arta plastică
RĂSCRUCI
Mihail Trifan şi Sorin Bârsanu
Muzeul de Artă Arad/ Sala Maitec (str. Gheorghe Popa 2-4, etaj 2)
23 iunie – 10 iulie
Curator: dr. Adrian Sandu

top
|
|
Expozitie de arta plastică
ITINERARII PLASTICE
profesor Karl Robert Perko
Sala Clio (str. Horea 10)
22 iunie – 3 iulie

top
|
 |
Lansare
de carte
PROTOPOP DR. GHEORGHE CIUHANDU (1875-1947)
Autor: preot dr. Pavel Vesa
Sala festivă a Consiliului Judeţean (str. Corneliu Coposu)
22 iunie, ora 17.00
Prezintă: IPS Dr. Timotei Seviciu – Arhiepiscop al Aradului, lect. univ.
dr. Florin Dobrei – Universitatea de Vest Timişoara

top |
 |
Simpozion
Internaţional de Etnologie
RITUALIZAREA VIEŢII URBANE
Muzeul de Artă Arad (str.Gh.Popa de Teiuş, nr. 2-4, etaj 2)
Deschiderea simpozionului: 27 mai 2011, ora 10.00Complexul Muzeal Arad,
cu sprijinul Consiliului Judeţean Arad, organizează Simpozionul Internaţional
de Etnologie RITUALIZAREA VIEŢII URBANE, coordonat de dr. Rodica Elena
Colta, etnolog.
Evenimentul reuneşte specialişti de la institute de cercetare, muzee
şi universităţi din România, Ungaria, Serbia. La lucrările simpozionului
participă cercetători de la Institutul de Etnologie şi de la Institutul
de Balcanologie din Beograd, etnologi din Ungaria, cadre universitare
de la Sibiu, Bucureşti şi Timişoara.
download
PROGRAM

top |
 |
Lansare
de carte
INTERETNICITATE ŞI CONSTRUCŢII IDENTITARE ÎN ZONA DE FRONTIERĂ ROMÂNO-MAGHIARĂ
Autor: dr. Elena Rodica ColtaTeatrul de Stat Ioan Slavici Arad
26 mai, ora 18.00
Prezintă prof. univ. dr. Ilie Moise, de la Universitatea „Lucian Blaga”
din Sibiu

top |
 |
Expozitie
de arta plastică
Miroslav Pavlovic şi Bozidar Plazinic (Serbia)
Muzeul de Artă Arad/ Sala Maitec (str. Gheorghe Popa 2-4, etaj 2)
24 mai – 5 iunie
Vernisaj: marţi, 24 mai 2011, ora 18.00

top |
 |
Expozitie
MINERITUL AURIFER.
ÎNDELETNICIRE MILENARĂ ÎN TRANSILVANIA
Sala
de expoziţii temporare/Palatul Cultural (Piaţa George Enescu 1)
14 mai – 30 septembrie 2001
Marţi – Duminică: 09.00-17.00
Intrarea gratuită
Curator: drd. Angela Ţigan
Parteneri: Deutsches Bergbau-Museum Bochum (Germania), Arhivele Naţionale
ale României, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Muzeul Civilizaţiei
Dacice şi Romane Deva, Muzeul Aurului Brad, Primăria Oraşului Brad,
colecţionari particulari.

Actuala
expoziţie reia şi continuă tema unei cuprinzătoare activităţi de cercetare,
iniţiată în anul 1997, prin expoziţia Argint şi sare în Transilvania,
proiect care, graţie sprijinului financiar din partea Împuternicitului
Guvernului Federal German pentru Probleme ale Culturii şi Mediilor,
şi-a propus să analizeze aspectele istorice ale mineritului în Transilvania.
„Cadrilaterul aurifer” cuprins între Deva, Zlatna, Baia de Arieş şi
Căraciu, este unul dintre cele mai importante bazine aurifere din Europa.
Foarte importante pentru economia regiunii au fost exploatările de la
Brad, Baia de Arieş, Băiţa şi Baia de Criş cu bogate zăcăminte de aur,
argint, plumb şi cupru.
Fotografiile majoritatea istorice, expuse cu acest prilej, sunt mărturie
a activităţii miniere din Transilvania, a importanţei economice dar
şi culturale a unei indeletniciri milenare. Valoarea istorică şi documentară
a expoziţiei este completată de obiecte care au fost utilizate la lucru
în mină, acestea aparţinând muzeelor partenere şi unor colecţionari
particulari.
Aurul de la Brad
Exploatarea minieră de la Brad, în apropiere de Deva, îşi are originile
în epoca romană. În anii 1840, s-a intensificat exploatarea minereului
metalifer şi a cărbunelui brun, sub patronajul sindicatului Cei 12 Apostoli
din Ruda, preluată după 1884 de societatea minieră pe acţiuni Harkort'sche
Bergwerke und Chemischen Fabriken zu Schwelm und Harkorten, Aktiengesellschaft
zu Gotha. Prin extinderea sistematică a reţelei de galerii şi în câmpurile
aurifere învecinate din Barza, Ruda, Musariu şi Valea Morii, societatea
germană a întreprins mari investiţii financiare în zona Brad, transformând
exploatarea aurului într-o afacere profitabilă, până în anii Primului
Război Mondial. La Gura Barza s-a înfiinţat cea mai modernă instalaţie
de prelucrare a minereului din lume. După Primul Război Mondial, societatea
Mica, a preluat activitatea minieră.
Exploatarea aurului la Brad se încheia în anul 2006.
top |
 |
NOAPTEA
MUZEELOR 2011
Sâmbătă, 14 mai 2011
Acces gratuit
SALA CLIO (Str. Horea 10)
21.00 – 01.00
MUZEUL DE ARTĂ (Str. Gh. Popa 2-4)
21.00 – 01.00
PALATUL CULTURAL (Piaţa George Enescu 1, Arad)
20.00 – 01.00
Duminică, 15 mai 2011
Acces gratuit
MUZEUL ORAŞULUI LIPOVA
16.00-20.00
Complexul Muzeal Arad sărbătoreşte şi în acest an Noaptea Muzeelor. Evenimentul
va avea loc sâmbătă, 14 mai 2011, când porţile muzeului vor fi deschise
publicului până după miezul nopţii. Evenimentul va continua duminică,
15 mai, la Muzeul Oraşului Lipova.
SALA CLIO
Bucură-te de farmecul artei
21.00 – atelier interactiv la Salonul de acuarelă 2011
MUZEUL DE ARTĂ
Pătrunde în lumea artelor
21.00 – Expoziţia temporară de artă românească contemporană
21.30 – Proiecţie film documentar
Prezintă: Ioan COLTA, restaurator
23.00 – Concert
Makunouchi Bento feat. Lemmy Caution
PALATUL CULTURAL
Porneşte pe urmele trecutului
20.00 – Redeschiderea expoziţiei de arheologie
Şantierul arheologic Cetatea Veche Sântana (prezentare multimedia)
Descifrează tainele naturii
20.00 – Expoziţia de reptile vii
Descifrează tainele tehnicii
21.00 – Expoziţia Mineritul aurifer. Îndeletnicire milenară în Transilvania
(vernisaj)
Prezintă: prezinta dr. Volker Wollmann, drd. Angela ŢIGAN – muzeograf
MUZEUL ORAŞULUI LIPOVA
Descoperă tradiţia populară
16.00 – Expoziţia de etnografie Meşteşuguri artistice de pe Valea
Mureşului (vernisaj)
Prezintă: Corina DUBEŞTEAN, Rodica Elena COLTA, muzeograf
16.30-18.00 – proiecţii filme documentare
Meşteri olari din Târnăviţa
Făcutul pâinii în casă
Prezintă: Sorin SABĂU, Gabriel HĂLMĂGEAN, muzeograf
Alătură-te şcolii de dansuri populare
18.00 – Şcoală de dansuri populare. Spectacol suţinut de formaţia de dansuri
populare Lipovana

Parteneri: Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, Consiliul Judeţean
Arad, Primăria Oraşului Lipova, Deutsches Bergbau-Museum Bochum (Germania),
Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi
Romane Deva, Muzeul Aurului Brad,Cenaclul de Arte Plastice Ion Andreescu
Arad, kf, Formaţia de dansuri populare Lipovana, SC Gabonica SRL, colecţionari
particulari

www2.nuitdesmusees.culture.fr
. www.noapteamuzeelor.ro
. www.facebook.com/noapteamuzeelor
. www.muzee.org
|
 |
THEODOR
AMAN, PICTOR ŞI GRAVOR
Expoziţia este prilejuită de împlinirea a 180 de ani de la naşterea,
respectiv 120 de ani de la moartea, marelui pictor şi grafician
Muzeul Naţional Cotroceni - Bucuresti
24 martie - 29 mai 2011

Complexul Muzeal Arad, alături de alte prestigioase muzee din ţară
- Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Municipiului Bucureşti,
Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul de Artă Craiova, Muzeul
de Artă Constanţa, Muzeul Naţional Brukenthal Sibiu, Complexul Muzeal
Naţional „Moldova” Iaşi, Muzeul de Artă Braşov, Biblioteca Academiei
Române – Cabinetul de Stampe, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie
Prahova, a sprijinit organizarea expoziţiei Theodor Aman, pictor şi
gravor de către Muzeul Naţional Cotroceni, unde poate fi vizitată
până în 29 mai 2011.
Expoziţia reuneşte peste 130 de lucrări de pictură şi grafică reprezentative
pentru preocupările acestei personalităţi artistice, unul dintre întemeietorii
şcolii româneşti superioare de artă. Temele lucrărilor sale sunt reprezentate
de peisaje, scene de gen, de interior, naturi moarte, portrete.
Muzeul arădean participă la prestigioasa expoziţie cu două picturi:
Natură moartă cu fructe (1864) şi Natură moartă cu flori (1888), lucrări
expuse la Arad în expoziţia permanentă a Muzeului de Artă.
http://www.muzeulcotroceni.ro/expo_prezent/aman.html
top
|
 |
Expozitie
de fotografie
FLORI DE PRIMAVARA
Muzeul Orasului Lipova
Vernisaj:marti, 12 aprilie 2011, ora 13.00
12 aprilie - 08 mai
Expozitie a membrilor Cercului foto, de la Clubul Elevilor si Copiilor
Lipova, profesor coordonator PAULESCU Costica - artist fotograf

top |
 |
Expoziţie
de pictură
MEMORIA ABSIDEI / RECONSTRUIREA ABSIDEI
Artist MARIN GHERASIM
Muzeul de Artă Arad, str. Gh. Popa de Teiuș 2-4, etaj II, sala Ovidiu
Maitec
Program: Marţi – Duminică: 09.00-17.00
Vernisaj: miercuri, 06 aprilie 2011, orele 18.00
Curator: Adriana Pantazi - muzeograf la Complexul Muzeal Arad

Expoziția
alătură arhitecturi, de sorginte creștină, construite din turnuri înălțate,
abside de aur sau reconstruite, tronuri, ferestre, fântâni, elemente
arhitectonice suprapuse de simboluri cu semnificații hieratice, uneori
abstracte. Creația lui Marin Gherasim, în evoluție, înregistrează atingeri
sau desprinderi din curentele picturii universale: expresionism de factură
lirico - abstractă (mijlocul deceniului șapte al secolului trecut),
constructivism figurativ, cu accente bizantine (dezvoltat până astăzi).
Etapele, ciclurile "Proteic", "Urban", "Drumul",
ciclul Porților, al Absidelor, Memoria absidei, Reconstruirea absidei,
"închise" sau încă în devenire, sunt mărturiile, urmele despre
și asupra unei personalități care rămâne în continuare un voluptuos
al culorii, un expresionist sui generis, dar nu unul dezlănţuit ca altădată,
ci unul care a descoperit după îndelungi exerciţii, că strigătul sălbatic
poate fi convertit în energie supravegheată, iar panica privirii se
poate stinge în tihnă contemplativă.
Biografia artistului reţine, pentru intervalul 1969 - 2009, şaptezsprezece
expoziţii personale şi numeroase participări la expoziţii de grup, lucrări
în muzee de artă din România, Polonia, Bulgaria, în colecţiile de artă
ale Vaticanului, în colecţii particulare din țară şi străinătate, distincţii
şi premii.
top |
 |
Expoziţia
de etnografie
OUĂ DE PAŞTI DIN BUCOVINA
Muzeul
de Artă Arad (str. Gh. Popa 2-4, et. 2)
Vernisaj: marţi, 5 aprilie 2011, ora 17.00
Curator: Sorin Sabău şi Gabriel Hălmăgean – etnografi la Complexul
Muzeal Arad

Invitaţi: Dumitru Rusan - Muzeul Arta Lemnului Câmpulung Moldovenesc,
Georgeta Mihale şi Ramona Ohenciuc – creatoare populare
Expoziţia reuneşte icoane pe sticlă şi obiecte de etnografie legate
de tradiţia Sărbătorilor Pascale. Sunt expuse ouă încondeiate cu motive
vechi de Bucovina, aranjate pe simboluri şi unelte folosite de meşteri,
toate obiecte din colecţia de etnografie a Muzeului Arta Lemnului
Câmpulung Moldovenesc. În expoziţie pot fi admirate şi ouă încondeiate
din colecţia unor meşteri populari bucovineni, cunoscuţi arădenilor
de la târgurile organizate anual de muzeu. Anul acesta publicul poate
achiziţiona ouă încondeiate de creatorii populari chiar din expoziţia
deschisă la Muzeul de Artă până după Paști.
top
|
 |
Cologne
OFF 2011 la Arad
Muzeul de Artă Arad, str. Gh popa 2-4, etaj 2
joi, 31 martie, ora 18.00: vernisaj / proiecții video
vineri, 1 aprilie orele 15.00-20.00: proiecții video / instalații video
sâmbătă, 2 aprilie orele 15.00-20.00: proiecții video / instalații video
http://coff.newmediafest.org

download
progam PDF
top |
 |
Expozitie
documentara
UMBRELE LIPOVEI
Colectia prof. Marius Iercosan
Muzeul Orasului Lipova
22 martie-10 aprilie

top |
 |
EXPOZITIE DE REPTILE VII
Expoziţia Ştiinţele Naturii / Complexul Muzeal Arad (Piaţa G. Enescu
1)
10 februarie - 31 martie 2010
Program:
Marti- Duminicai: 09.00-17.00
Luni: inchis
Atracţiile expoziţiei sunt speciiile de crocodilieni, speciile de şerpi
cu clopoţei, vipera rinocer din Africa – exemplar unic în România. Doar
în expoziţia de la Arad poate fi văzut pitonul tigrat albinos din Birmania,
care nu ar putea supravieţui în natură datorită culorii sale deosebite.
Pentru prima dată sunt expuse specii de şerpi regali din America, pitoni
din India, şopârle Gecko şi cobre din Indonezia. Anul acesta a revenit
şi vedeta expoziţiei, PEPINO, crocodilul pitic din Vestul Africii. Exemplarul
face parte din cea mai mică specie de crocodili din lume, la varsta
adulta atinge lungimea de doar 1.9 metri. Totodată, datorită habitatului
şi vieţii nocturne este o specie încă puţin cunoscută de cercetători.
TAXĂ DE INTRARE :
7 RON - ADULTI
6 RON - COPII, ELEVI, STUDENTI, MILITARI, PENSIONARI
5 RON - MEMBRII GRUPURILOR
Organizatorii oferă ghidaj (10 lei/ghidaj) în limba română, maghiară
şi engleză !
Programarea vizitelor ghidate în expoziţia de reptile vii se face cu
cel puţin două zile înainte, la telefon 0257.281.847 (între orele 9.00-15.00).
TAXA DE FILMARE: 15 RON
TAXA DE FOTOGRAFIERE: 10 RON (FARA BLITZ!)
TAXA DE FOTOGRAFIERE TELEFON MOBIL: 5 RON

top |
 |
Expozitie
de fotografie
PEISAJE DE IARNA
Muzeul Orasului Lipova
11 februarie - 15 martie

top |